COMUNICAT DE PRESĂ VACCINARE ASISTENȚA SOCIALĂ

Availability: Out of stock

COMUNICAT DE PRESĂ


Federația Salariaților din Administrația Publică Centrală și Locală din România - ”COLUMNA”, cea mai mare federație sindicală din asistență socială, solicită Guvernului RETRAGEREA IMEDIATĂ a proiectului de ordonanță de urgență, prin care se solicită prezentarea dovezii de vaccinare sau testarea săptămânala a personalului, cu suportarea cheltuielilor de către angajați, doar pentru personalul centrelor din asistență socială.
Măsura propusă este ABUZIVĂ și DISCRIMINATORIE, deoarece o combatere eficientă a pandemiei generată de virusul SARS-COV-2, trebuie să vizeze toate sectoarele bugetare care implică activitatea cu publicul (sănătate, învățământ, administrație, justiție, poliție sau alte structuri ale Ministerului de Interne, Cultură) sau alte sectoare de activitate din domeniul privat.
Precizăm că personalul din Asistență Socială a fost singura categorie de personal bugetar, care a fost obligat să se izoleze preventiv la locul de muncă, efort care nici la această dată nu a fost răsplătit de Guvern, prin plata stimulentului de risc.
În situația în care proiectul de act normativ nu va fi retras de către Guvern, Federația Columna va declanșa proteste de amploare în București, chiar de săptămâna viitoare.




DEPARTAMENTUL DE PRESĂ
FEDERAȚIA COLUMNA

Tag-uri Produs

Use spaces to separate tags. Use single quotes (') for phrases.

[profiler]
Memory usage: real: 34078720, emalloc: 33826056
Code ProfilerTimeCntEmallocRealMem